|
Ati selectat
categoria: Tamplarie
|
|
|
|
|
|
VOLK IOAN GERA AF |
ORAS SANTANA |
|
| Str. CAPRIOAREI nr. 47BIS |
257462340 |
Fabricarea de elemente de dulgherie si tamplarie pe ... |
|
|
|
|
|
|
|
|
VULPE FLORIN CIPRIAN FLORIN AF |
FELNAC |
|
| nr. 619 |
|
Fabricarea de elemente de dulgherie si tamplarie pe ... |
|
|
|
|
|
|
|
|
VULTURAS SRL |
ARAD |
|
| Str. STEFAN AUGUSTIN DOINAS nr. 43, ap. 6 |
257253546 |
Fabricarea de elemente de dulgherie si tamplarie pe ... |
|
|
|
|
|
|
|
|
WESATEC SRL |
LIPOVA |
|
| Calea TIMISORII nr. F.N. |
257563357 |
Structuri si tamplarii metalice |
|
|
|
|
|
|
|
|
WOOD ALU PLAST GRUP SRL |
SIRIA |
|
| nr. 1600 |
|
Structuri si tamplarii metalice |
|
|
|
|
|
|
|
|
ZAIT IOAN ARZIMPEX PF |
ARAD |
|
| Str. BOGDAN VOIVOD nr. 59B |
257274920 |
Fabricarea de elemente de dulgherie si tamplarie pe ... |
|
|
|
|
|
|
|
|
ZIMAGRO INTERNATIONAL SRL |
PECICA |
|
| 0 nr. FN |
|
Fabricarea de elemente de dulgherie si tamplarie pe ... |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
| |
Se modifica Programul Prima casa. Vezi schimbarile preconizateProgramul guvernamental “Prima Casă” va fi modificat, conform unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă postat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP).
În prezent, persoanele care au achiziţionat o locuinţă prin intermediul programului susţinut de stat nu mai au voie să cumpere un al doilea apartament prin “Prima Casă”.
Noua formă a legislaţiei prevăzută de ordonanţă modifică acest aspect, în sensul că permite cumpărarea unei alte locuinţe prin program în cazul în care prima achiziţie se dovedeşte a avea “vicii ascunse”.
“Proiectul de act normativ contribuie la sprijinirea persoanelor fizice care au achiziţionat o locuintă dar întîmpină dificultăţi în ceea ce priveşte efectuarea unor lucrări de intervenţie asupra acesteia, respectiv pentru a putea beneficia de garanţia pentru vicii ascunse oferită conform Codului civil de către vânzător, cu posibile implicaţii negative asupra rambursării finanţării garantate”, se arată în proiectul de Ordonanţă de Urgenţă.
Proiectul de act normativ este corelat cu dispoziţiile Convenţiei europene a drepturilor omului şi ale protocoalelor adiţionale la aceasta, ratificate de România, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, precizează reprezentanţii Ministerului Finanţelor, în nota de fundamentare care însoţeşte proiectul.
“Prima Casă” a deblocat piaţa
Programul guvernamental “Prima Casă”, care a ajuns la cea de-a patra etapă, în care garanţiile sunt împărţite între Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) şi băncile participante, a menţinut piaţai imobiliară.
“În contextul actual al crizei economico-financiare toate sectoarele de activitate, inclusiv sectorul construcţiilor şi cel imobiliar, împreună cu toate industriile orizontale adiacente este afectat într-o măsură mai mare sau mai mică, care poate pune în pericol existenţa agenţilor economici cu activităţi în aceste domenii”, se arată în Nota de Fundamentare.
În acelaşi timp, persoanele fizice se confruntă cu dificultăţi în accesarea unui credit care se datorează în principal capacităţii limitate de rambursare a împrumutului, precum şi lipsei garanţiilor solicitate de bănci în temeiul normelor de creditare proprii.
Practica bate gramatica
Potrivit oficialilor MFP, în practică au apărut multe situaţii, diferite de cele reglementate, pentru soluţionarea cărora este nevoie de această modificare legislativă.
“Locuinţa achiziţionată prin programul Prima Casă trebuie să satisfacă toate condiţiile necesare de locuit ale unei persoane sau familii, ceea ce necesită modificarea legislaţiei în vigoare în sensul de a se permite înlocuirea imobilului achiziţionat iniţial, în cazul în care acesta este impropriu pentru folosirea sa ca locuiţă, din cauza unor vicii ascunse”, se arată în documentul Finanţelor, pus în dezbatere publică.
În aceste cazuri, ar fi necesar acordul scris al constructorului de a pune la dispoziţia beneficiarului un alt imobil care să satisfacă condiţiile de locuit ale beneficiarului.
Valoarea pentru a doua locuinţă, cel puţin egală cu creditul contractat prima dată
“Prin aceste reglementări se are în vedere satisfacerea condiţiilor de viaţă şi locuit ale familiilor
fără a se considera a fi o a doua accesare a Programului, cu condiţia ca valoarea locuinţei dobândite de către beneficiar în urma novaţiei să fie cel puţin egală cu valoarea creditului contractat”, explică Finanţele.
În continuare, în baza contractului de garantare novat, se radiază ipoteca, privilegiul finanţatorului precum şi interdicţiile de înstrăinare şi grevare cu sarcini instituite asupra imobilului achiziţionat iniţial în cadrul programului.
Ulterior, asupra imobilului dobândit se instituie dreptul de ipotecă legală de rangul I în favoarea statului român şi a băncii, până la finalizarea procedurii de executare silită asupra imobilului care face obiectul garanţiei, cu interdicţia de înstrăinare a locuinţei pe o perioadă de cinci ani şi interdicţia de grevare cu sarcini a acesteia pe toată durata garanţiei.
Ce probleme au apărut în practică
Pe parcursul derulării programului “Prima Casă”, în practică au apărut mai multe situaţii în care s-a solicitat acordul MFP, în calitate de titular al ipotecii, privind realizarea unor lucrări de intervenţie şi/sau extindere pentru care este necesară autorizaţia de construire, în legătură cu imobilul ipotecat, incluzând: dezmembrări, extinderi, modificări structurale, modificări ale destinaţiei părţilor comune, precum şi orice alte modificări care, deşi nu necesită autorizaţie de construire, se înscriu în Cartea Funciară.
Această ordonanţă reglementează această problemă, în sensul exprimării acordului cu privire la lucrările de mai sus, atât de către Ministerului Finanţelor Publice cât şi de către bancă.
Reprezentanţii MFP spun că, până în prezent, au primit numeroase solicitări din partea beneficiarilor, în sensul exprimării acordului Ministerului Finanţelor Publice, în calitate de titular al dreptului de ipotecă legală, pentru efectuarea unor lucrări de intervenţie asupra locuinţelor achiziţionate în cadrul programului, respectiv pentru înlocuirea obiectului finanţării garantate.
Se preconizează că aceste tipuri de solicitări vor fi şi mai numeroase, datorită perioadei mari de timp pentru care se acordă creditul, de maximum 30 de ani, în care pot interveni situaţii a căror soluţionare necesită acordul Ministerului Finanţelor în calitate de titular al dreptului de ipotecă.
Se acordă permisiunea pentru schimbarea locuinţei MFP mai menţionează că reglementările propuse sunt necesare întrucât actele normative care reglementează programul “Prima Casă” impun obligativitatea achiziţionării unei singure locuinţe în cadrul programului şi nu prevăd posibilitatea exprimării acordului MFP pentru acordarea permisiunii de a schimba sau de a achiziţiona o altă locuinţă decât cea achiziţionată iniţial, în virtutea garanţiei din partea vânzătorului pentru viciile ascunse ale locuinţei.
“Iniţiativa legislativă este justificată de stringenţa creării unui temei legal în vederea soluţionării cererilor formulate de către beneficiarii programului”, se argumentează în Nota de Fundamentare. Scapi de interdicţia de a vinde 5 ani dacă rambursezi anticipat.
O altă modificare intenţionată de Finanţe este să explice fără echivoc problema radierii interdicţiei de înstrăinare a imobilului pe o perioadă de cinci ani, în cazul rambursării anticipate a finanţării garantate.
“Odată cu stingerea obligaţiei garantate prin rambursarea anticipată a întregului sold al finanţării garantate, se vor radia în mod corelativ toate sarcinile şi interdicţiile înscrise în vederea garantării acesteia”, se arată în documentul MFP. Totodată, mai apare o obligaţie.
Documentaţia aferentă garanţiilor executate, respectiv a unei copii a înscrisului întocmit de către FNGCIMM va trebui trimisă atât la organele teritoriale ale ANAF în a căror rază teritorială îşi are domiciliul debitorul beneficiar al finanţării garantate în vederea aplicării procedurii de executare silită, cât şi la ANAF, pentru informare.
“Acest lucru va da posibilitatea ANAF-ului de a cunoaşte mai bine situaţia garanţiilor ce trebuie executate în teritoriu precum şi de a crea posibilitatea acestuia de a raporta către MFP-DGTDP sumele recuperate, conform prevederilor legale”, se explică în document.
Sursa: Evenimentul Zilei
Platesti un apartament nou si primesti un… falimentIncendiul şi inundaţia prin care au trecut cei doi Escu în garsoniera de 32 mp din Brâncoveanu din cauza copiilor din apartamentul aflat deasupra au dus-o pe Carmen la limita suportabilului. De aceea, i-a pus în vedere lui Pop că trebuie să cumpere o locuinţă pentru ei ca să nu mai stea cu chirie şi să aibă astfel de probleme peste tot unde se mută. Pop ar fi vrut să amâne momentul achiziţiei pentru a strânge cât mai mulţi bani pentru avans şi a împrumuta cât mai puţini de la bancă. Însă nu a avut de ales. Incendiul şi inundaţia au fost factorul decisiv în hotărârea de cumpărare. Acum mai trebuia doar să se hotărască ce vor să achiziţioneze şi unde.
- Eu zic să luăm un apartament vechi ca să ne mutăm cât mai repede, începu discuţia Pop.
- Da, ca să murim la următorul cutremur! Nu ai văzut ce zice Oreste la televizor că vine sfârşitul lumii şi că urmează cutremure din ce în ce mai mari?
- Mă refeream la unul construit după cutremurul din ‘77, dragă. După cutremur au fost realizate mai bine şi sunt şi relativ noi: au doar vreo 30 de ani.
- 30 de ani? Pentru tine 30 de ani înseamnă că sunt noi? Nu dragă, nou înseamnă nou; adică făcut în anii ăştia, nu de pe vremea împuşcatului!
- Adică tu vrei să luăm unul nou? Păi asta înseamnă că nu ne vom muta prea curând pentru că nu sunt gata ansamblurile noi.
- Nu contează. Mai rabd. Dar măcar să ştiu că e nou. Şi acolo nu îşi permit toţi mocofanii să se mute. Aşa că nu vom avea probleme cu vecini care fac grătare în curte.
- Bine, dar tu ştii cât costă astea noi?
- Cât poa’ să coste? Acum, cu criza asta, s-au ieftinit toate. Am auzit că au preţuri identice cu astea vechi.
- Tu te iei după ce spun ei? Nu este adevărat! Cum să faci un bloc nou şi să vinzi apartamentele cu aceleaşi preţuri ca alea vechi şi proaste făcute acum 50 de ani!?
- Te-ai interesat tu şi nu e aşa? Că mie aşa mi-au spus fetele la spital.
- Nu m-am interesat, dar o voi face. Şi mai este o problemă. Nu găseşti apartamente noi în oraş, ci la margine. Eşti de acord să stăm acolo unde începe porumbul?
- Lasă că mai sunt şi în oraş. Nu în centru, dar nici la periferie. Caută mai atent şi vei vedea. Şi vino cu o variantă acceptabilă, nu cu cine ştie ce prostie neverificată!
După ce s-a interesat, adică a căutat pe Internet, Pop i-a prezentat lui Carmen trei variante care i s-au părut interesante. Unele erau poziţionate destul de aproape de centru, ceea ce l-a uimit pe Pop pentru că el ştia că nu sunt terenuri în astfel de zone. I-au plăcut propunerile şi lui Carmen aşa că s-au dus şi le-au vizitat pe toate cele trei. Mai exact au văzut nişte blocuri în construcţie şi showroom-uri cu exemple de apartamente. Până la urmă s-au hotărât la unul dintre ele, mai exact Carmen a ales, şi au fost să semneze actele.
Pop s-a bucurat că trebuia să plătească doar un avans, restul de bani urmând a fi achitat la predarea locuinţei. În felul acesta s-au încadrat în suma pe care o economisiseră şi nu a fost nevoie de credit. Au semnat contractul, au plătit avansul şi au plecat încântaţi. Însă, după câteva luni au aflat că lucrările au fost oprite şi că va fi amânat termenul de predare. Apoi, au auzit că dezvoltatorul nu mai are bani să continue pentru că băncile nu îi mai dau credit şi că a intrat în faliment. Să te ţii atunci ceartă. Numai în pielea lui Pop să nu fii.
Avea dreptate Carmen, credea Pop: „Cum am putut să iau un apartament şi să dau atâţia bani fără să mă asigur că totul este în regulă? Cum am putut să nu mă interesez despre dezvoltator: să văd ce a mai făcut, câtă experienţă are, cât este de credibil şi de solvabil, cu ce bani construieşte, câte apartamente a vândut, dacă şi-a respectat termenele ş.a.m.d.? Cum am putut să nu caut mai multe informaţii despre ansamblu şi să văd în ce mă bag? M-am lăsat luat de valul entuziasmului şi am crezut toate balivernele pe care mi le-au spus ăia fără să verific dacă sunt reale.” Aşa că a început iar discuţia cu Carmen despre o casă a lor pentru că nu puteau aştepta să se lămurească situaţia. Trebuia să găsească iar o soluţie. Şi i-a venit o idee. Ce-ar fi să cumpere un teren, că tot s-au ieftinit foarte mult, şi să-şi construiască o casă? Aşa era sigur că nu are cine să-l mai păcălească.
Din episoadele trecute: Escu, Pop Escu, este un tânăr care a devenit avocat de câţiva ani şi care s-a căsătorit cu Carmen tot cam atunci. De când se cunosc au stat cu chirie prin mai multe cartiere din Bucureşti. Câteva luni au stat într-o garsonieră de 17 mp din Berceni, confort III, 800 de lei/lună, complet utilată şi mobilată. Însă, pentru că s-au mutat în grabă au avut neplăceri: carcalaci, loc de parcare, găştile de cartier… Până la urmă au fost nevoiţi să se mute din cauza bagabonţilor de la colţ care făceau gălăgie şi se luau de Carmen. S-au mutat într-o garsonieră din Tineretului, dar au descoperit că nu au apă caldă şi gaz. De aceea, s-au mutat din nou, de această dată în Brâncoveanu, într-o garsonieră de 32 mp, la etajul unu, cu 900 de lei/lună. Aici, după mai multe probleme mărunte (loc de parcare şi copii care se dau cu rolele prin casă), au avut surpriza sa fie inundaţi şi să li se dea foc la balcon.
Atenţie! Acesta este un pamflet cu personaje imaginare create pentru a pune în discuţie problemele care apar în viaţa de zi cu zi a proprietarului sau a chiriaşului unei locuinţe şi să găsească rezolvări la acestea. Intenţionăm să atragem atenţia asupra unor aspecte care trebuie luate în seamă în cazul unei mutări într-o locuinţă pentru a nu fi nevoiţi ulterior să ne mutăm în altă parte, să suportăm neplăceri sau chiar să ajungem la fapte mai grave (certuri, bătăi, distrugeri de bunuri etc.).
Bula imobiliara, sursa de insolventaInvestiţiile realizate în perioada 2005-2008 în terenuri, în vederea dezvoltării de proiecte imobiliare, vor reprezenta în perioada următoare o sursă de proiecte de insolvenţă, deoarece în actualul context economic acestea nu mai sunt sustenabile.
„Un număr tot mai mare de proiecte demarate în perioada 2006-2008 au fost sistate de către investitori, mulţi dintre aceştia renunţând la dezvoltarea proiectelor încă dintr-o fază incipientă. De asemenea, investiţiile realizate în perioada 2005-2008 în bunuri de natura terenurilor, în speranţa dezvoltării unor proiecte imobiliare, proiecte ce în actualul context economic nu mai sunt sustenabile, vor reprezenta în perioada ce urmează o sursă de proiecte de insolvenţă”, a declarat Andreea Anghelof, managing partner al Casei de Insolvenţă Transilvania (CITR).
Pe lângă firmele din sectorul imobiliar, cele din retail au rămas cele mai afectate de insolvenţă, fenomen care va continua însă şi în perioada următoare.
Veniturile pe metru pătrat obţinute de retailerii din România continuă să fie la un nivel foarte scăzut, la fel ca şi marjele de profit care fac faţă cu greu cheltuielilor financiare generate de un grad mare de îndatorare.
Lipsa suportului din partea furnizorilor acestor societăţi constituie o barieră în derularea activităţilor de retail în cadrul procedurilor de insolvenţă.
Astfel că în ultimii ani atât micile magazine de stradă, cât şi marile companii de distribuţie de bunuri de consum au fost afectate de insolvenţă.
Sursa: Jurnalul National
sursa: flux imobiliarCiteste si stirile imobiliareCum dau dezvoltatorii “tepe” cu viciile de constructie
BCR a depasit pragul de 1 miliard de euro acordat pentru Prima casa
Bancile nu mai fac afaceri imobiliare pentru ca banii se intorc greu
Vesti proaste pe toate fronturile real estate-ului autohton
Vanzarea casei va fi nula fara atestatul energetic
Guvernul vrea sa mai amane legea privind proprietatile nationalizate
Investitorii nu sunt interesati sa finanteze locuintele ANL, pentru ca nu-si recupereaza banii
Romania, repetenta Europei la restituirea proprietatilor
“Gaura” lasata de Guvern in imobiliare: Fara subventii, mai putini cumparatori
Dezghet pe piata apartamentelor vechi
2012 ar putea aduce o crestere pe segmentul spatiilor industriale
Mica evaziune imobiliara
Numarul autorizatiilor pentru constructii de locuinte a crescut cu 15,4% luna trecuta
ANL va finaliza anul acesta 1.800 de locuinte incepute anterior
O companie de consultanta imobiliara a evaluat proprietati imobiliare in valoare de 7 miliarde de euro in 2011
Imobiliarii: Din nou cu picioarele pe pamant, dar speram la mai bine
Ce terenuri scot la vanzare bancile in orase
Se modifica Programul Prima casa. Vezi schimbarile preconizate
Chiriasii ANL vor sa cumpere apartamentele in rate
Prima Casa se modifica. Reabilitarea termica este blocata in blocurile unde exista proprietari cu apartamente ipotecate la stat
Nu dati niciun ban agentilor imobiliari inainte de incheierea tranzactiei! Taxa de vizionare – complet ilegala
Dezvoltatorii de locuinte propun facturi mai mici cu 35% la utilitati
Topul celor mai mari cresteri ale chiriilor la spatiile de birouri
Jocurile imobiliare ale bancilor: Ce aduce 2012?
Romania, vanduta strainilor la metru patrat
Orasele cu cele mai multe birouri: Unde gasesti cele mai mici chirii
Volumul lucrarilor de constructii a scazut cu 63% in ianuarie 2012 ca serie bruta
Prima Casa. Unde sunt cele 2 miliarde de euro ale programului
Preturile nu mai scad, chiriasii nu mai pleaca
Cine sta in casele scoase la vanzare de RA-APPS